Povestea mea trista...dar veche..my journal 07
Daca viata e o calatorie unica, la sfarsitul careia se afla eternitatea, si timpul un prieten, care lasa in urma amintiri ascunse in inima mea, nu vreau sa trec prin viata decat traind marea dragoste, aceea care dureaza toata viata, care`ti inunda chiar si cea mai pustie si izolata alee a sufletului cu sperante, iluzii, care nu ar putea fi inventata decat de Dumnezeu, pentru ca e ceva sfant, rupt din privirile calde ale ingerilor, invaluindu`te intr`o mantie stralucitoare, scaldata de razele soarelui care rasare in zori, aducand o noua zi de iubire.
Dar ce se intampla in ziua in care soarele nu mai rasare, cand mantia se transforma in tarana, cand sufletul se sparge in mii de bucatele, cand respiratia ti se stinge incet, iar inima nu`si gaseste linistea, vrand sa zbiere, sa`ti iasa din piept, sa zboare departe de lumea aceasta in care dragostea a fost distrusa, invinsa, ingropata in furie, uitare, superficialitate, toate aceste nimicuri care au devenit mai presus de iubire pentru oameni?
Atunci raman in suflet doar dulcea durere, amintirile jucause, vesnicele intrebari care nu`si gasesc raspuns, pentru ca te intrebi zilnic cum sa faci sa fie totul ca inainte, cand ai crezut in iubire, dar ea a fugit de tine in cautarea altei iubiri, cand cel mult iubit te priveste ca pe o straina, cu toate ca se presupune ca erai totul pentru el la fel de necesara ca aerul.
Tot ce mi`am dorit a fost sa fiu iubita mereu, sa simt toata viata ceva magic, iar cand am crezut ca se intampla, iubirea a disparut, iar eu am devenit de piatra, pentru ca NU MAI VREAU SA SIMT IUBIREA, ci doar sa astept. Astept sa rasara iar soarele, iar eu sa simt doar LINISTEA, visand la amintiri ce se sting si ele usor.
Nu stiu cat de bine am reusit sa exprim ceea ce simt, dar nu inteleg de ce in lumea in care traim, oamenii nu mai simt iubirea cum o faceau inainte, nu mai lupta pentru ea.
Acum totul se rezolva cu un divort, cu o despartire, consolandu`te in bratele altei persoane.
Atunci cand iubesti, sincer, cu toata inima un om, te implici total, iar micile certuri, neintelegeri se sting de la sine, ajungandu`se la un compromis.
Totul e mai simplu cand iubesti: poti ierta, crede, trai mai frumos, poti fi fericit.
A venit zapada... asortata cu miros de brad si de cadouri. Se apropie sarbatorile de iarna. Ma gandesc la banii ce`i voi cheltui pe cadouri. Ador sa primesc cadouri atat timp cat stiu ceea ce imi place...ador sa dau cadouri atat timp cat bugetul imi permite. Restul e doar aroma de scortisoara, portocale si crengi de brad si sutele de magazine impodobite cat mai sofisticat pentru ati atrage atentia si a cumpara ceva de acolo, colindele de Craciun, luminile aprinse in tot orasul iar curentul platit din banii nostri... dar na... totul e misto...feeric. Cu toate astea iubesc Craciunul asa cum este el pentru ca te sensibilizeaza si te face sa mai uiti de probleme si griji.
Este Decembrie, luna cadourilor si a sarbatorilor! Luna acesta mi`a adus mai multa tristete decat bucurie ca in anii trecuti, insa nu vreau sa cad in melancolie si sa`mi plang de mila.
Trec printr`o perioada de transformare, evident a mea ca om. Ascult vocea interioara pentru ca ea e cea care ma directioneaza, ea e cea care imi arata semnele ca sunt pe drumul cel bun.
Ma gandesc mult in ultima vreme la ce "timpuri interesante" traim, evit sa folosesc timpuri "grele". Daca pana acum lucrurile mergeau, asa de la sine, dar mergeau, acum se simte ca nu mai avem o directie, nici noi ca tara, unele firme si pana la urma fiecare dintre noi care daca am mers pana acum la intamplare suntem scuturati si pusi sa ne cautam directia, sa ne cautam pe noi. Grea sarcina avem!
Va mai dura putin si stiu ca va dura o perioada sa ma obisnuiesc cu gandul unui abandon, dar o data cu acest abandon stiu ca voi renaste. In viata trebuie sa inveti ca unele lucruri nu se mai pot face si sa incepi unul nou.
Pentru mine lucrurile se vor schimba ... la sfarsit de an..., ma simt iar nevoita sa mai dau jos o foita cu voia sau fara voia mea. Ma simt invadata de ganduri de genul: " si cum va fi?!" insa ma lupt cu ele. Viitorul meu stiu ca mi`l pot creea singura si perioada urmatoare este doar o schimbare de macaz, atat tot. Incerc sa vad viata intr`o lumina calda si frumoasa desi afara e frig. Aceasta lumina calda si frumoasa vine din placerea cu care fac ceea ce fac si lucrurile invatate de la noii prieteni. Asta ma face sa merg inainte si am convingerea ca schimbarea din viata mea este una pozitiva.
Unii vad Viata ca fiind un joc de carti, ca un puzzle, ca o simfonie , ca un carusel intr-un parc de distractii etc.
Insa eu, imi imaginez viata ca o masina. Ciudat, nu? Ciudat si titlul acestui text... Dar si viata e ciudata.
Încep cu masina (ceva logic, nu?) . Sa ne uitam la o masina oarecare. Nu una scumpa , nu o marca de renume. Cumparam o Dacie. Dacia 1310. Wow! Acuma va intrebati: nu e cam veche? O fi, nu o fi, dar orice masina, specific: ORICE MASINA, poate fi folosita în acest exemplu.
Bun. Avem masina, si ce putem face cu ea? Bineinteles ca o vom folosi la cumparaturi, mergem la serviciu, la scoala, rezolvam probleme si facem o gramada de lucruri cu acea masina. Foarte utila, nu?
Dar sa ne gandim ca Dacia noastra isi va schimba stapanul/proprietarul. O vindem unui tanar pilot de curse care isi cauta masina. Acesta plateste un pret foarte mare doar ca sa aiba masina si dupa ce o are, investeste în ea pentru a putea castiga Marele Premiu.
Asadar, va schimba motorul, suspensia, roţile, farurile, caroseria va fi reparata si vopsita, iar ca toti sa vada noua destinatie a masinii, pe ea vor fi lipite stickere. Frumos, nu? Si eu as vrea o asemenea masina :P, chiar daca e Dacia 1310.
Acum ma intreb: oare ce va face pilotul cu masina? Va merge doar la cumparaturi, la scoala , la serviciu? Nu, ci cu masina va alerga pe pista pentru Marele Premiu, pentru Premiul Alergarii, iar celelalte lucruri pe care le va mai face le va face cu siguranta mai bine.
Tot asa e si cu viata noastra. Alergam pentru placerile noastre zilnice, pentru satisfacerea firii pamantesti si de cele mai multe ori, pentru indeplinirea sarcinilor date de cel Rau.
Toate astea, pana cand Isus Hristos a platit cel mai mare pret pentru a ne salva si a ne avea sub ingrijirea Lui. EL ne-a schimbat inima (motorul) si ne-a dat o noua credinta (suspensia) pentru a avea stabilitate în alergarea dupa Marele Premiu. Astfel, cu o noua inima si ascultarea de pilotul nostru Isus Hristos, vom trece cu bine de linia de sosire si vom primi Premiul Alergarii.
Ce frumos ar fi daca toti am alerga dupa Marele Premiu si am asculta de pilotul nostru Isus Hristos.
