A doua viata a mea, cea de la birou..

Ma bucur sa spun ca fac parte din specia aceea privilegiata de oameni care a avut intotdeauna colegi buni de lucru. Si ce important e sa vezi ca cineva iti zambeste cand ajungi la serviciu si ca se bucura sa imparta ceva cu tine – de la un banc nou la un sandwich sau la traditionala barfire a sefului!
Glumeam - faza cu barfitul sefului nici macar nu e necesara. Pentru ca, uneori, la sueta cu noi toti sta si seful, care de fapt este o tipa foarte de treaba si despre care nu ai nimic de barfit - dar cati dintre voi ati fost asa de norocosi?... si pentru cat timp?
Exista pareri care spun ca nu este bine sa intrii in detalii legate de viata ta personala la locul de munca. Dar cei care detin aceste pareri ignora ca poti realiza, acolo unde soarta, norocul, ghinionul sau intamplarea te face sa petreci 8 - 9 ore zi, si adevarate prietenii. Ma gandesc la asta si imi dau seama ca viata mea "de serviciu" ar fi fost mult mai terna daca nu as fi avut oamenii placuti si deschisi pe care ii intalnesc in fiecare dimineata, cu care sa pot sa impart o bucata de prajitura...uneori chiar si perspective asupra unor probleme...
Da, a mai trecut o zi frumoasa! - in ciuda vremii de afara, pentru mine la birou toate zilele sunt la fel de frumoase si le multumesc colegilor mei, carora le umplu capul cu toate ale mele, ca mi`au tolerat "iesirile" atunci cand a fost cazul si pentru ca imi arata fara echivoc, ca in ciuda felului nostru diferit de a ne manifesta, formam o echipa frumoasa si trainica.

Alegerea corecta

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
"- Vii cu mine soldat?"
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
"- Buna ziua", si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
"- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant."

..din Povesti si povestiri cu talc, trimisa de Cristina Racianu, a fost citita de 1441 ori, acum si de tine.

Trece vremea...

Si timpul se scurge, sorbind cu nesat din paharul vietii noastre si amuzandu`se de neputinta noastra de a`l opri. Carui fapt se datoreaza golul pe care`l am acum in suflet? Stau si ma intreb daca imi lipseste ceva cu adevarat sau e doar in inchipuirea mea. Tic-tac, tic-tac, ceasul de pe perete pare ca nu vrea sa conteneasca din ticaitul sau vesnic, aducandu`mi aminte mereu ca viata se scurge usor, usor pe langa mine, fara ca eu macar sa`mi dau seama. Sau poate ca imi dau seama la un moment dat, dar tot nu pot sa schimb nimic. Incep sa ma satur de starea asta si as vrea sa`mi gasesc puterea sa schimb ceva, dar nu ma lasa el ...golul.
As putea descrie golul asta ca o mica planta care a inceput sa creasca in interiorul meu...sufletesc. Si chiar nu`mi dau seama cum face de creste pe zi ce trece, din moment ce eu n`o ud, n`am grija de ea, din contra, as vrea sa`mi dea pace si sa se ofileasca odata. Totusi, mi`am dat seama ca de fapt tot eu o mentin in viata, hranind`o fara sa vreau in fiecare zi cu cate un strop de monotonie, de dorul vremurilor trecute, dar mai ales, de sperante fara nicio baza concreta. 
Am numai ganduri amestecate, multe sperante si vise aiurea...simt cum viata imi curge prin vene zvacnind, gata sa rupa lanturile constiintei. Vreau atat de multe de la viata. Vreau mai mult de la mine, simt ca pot mai mult...Timpul isi va spune cu siguranta cuvantul...Ah, de`as putea citii urmatoarea pagina din cartea vietii mele! ...Dar atunci, totusi, care ar mai fi frumusetea vietii?
Cate sperante si vise imi fac pentru ce va fi in viitor...cate planuri...Indiferent ce fac, involuntar imi zboara gandul la ce va urma, ce se afla scris pe urmatoarea pagina din cartea vietii mele...
Ce inseamna de fapt sa`ti faci planuri? Stabilesti ceva ce vei face in viitor. Dar iti poate garanta cineva ca se va intampla intocmai? Nu, nu ai nicio garantie. Si atunci de ce mai facem planuri? Cel mai plauzibil raspuns ar fi pt a avea un reper, pt a avea de ce sa ne agatam undeva in viitor. Eu una nu obisnuiesc sa`mi fac planuri pe termen lung, desi nu putine sunt datile cand sunt tentata sa o fac. Poate ca sunt si un pic superstitioasa, stiti vorba aceea: Nu`ti face planuri, ca nu se mai indeplinesc. Oricum, cert e ca acum visez la "mostenirea" lui tata.
Increzatoare in fortele proprii, indraznesc sa sper ca planurile si dorintele mele se vor materializa in viitorul apropiat, pentru ca, in definitiv, speranta e cea care ramane pana la final.