Trece vremea...

Si timpul se scurge, sorbind cu nesat din paharul vietii noastre si amuzandu`se de neputinta noastra de a`l opri. Carui fapt se datoreaza golul pe care`l am acum in suflet? Stau si ma intreb daca imi lipseste ceva cu adevarat sau e doar in inchipuirea mea. Tic-tac, tic-tac, ceasul de pe perete pare ca nu vrea sa conteneasca din ticaitul sau vesnic, aducandu`mi aminte mereu ca viata se scurge usor, usor pe langa mine, fara ca eu macar sa`mi dau seama. Sau poate ca imi dau seama la un moment dat, dar tot nu pot sa schimb nimic. Incep sa ma satur de starea asta si as vrea sa`mi gasesc puterea sa schimb ceva, dar nu ma lasa el ...golul.
As putea descrie golul asta ca o mica planta care a inceput sa creasca in interiorul meu...sufletesc. Si chiar nu`mi dau seama cum face de creste pe zi ce trece, din moment ce eu n`o ud, n`am grija de ea, din contra, as vrea sa`mi dea pace si sa se ofileasca odata. Totusi, mi`am dat seama ca de fapt tot eu o mentin in viata, hranind`o fara sa vreau in fiecare zi cu cate un strop de monotonie, de dorul vremurilor trecute, dar mai ales, de sperante fara nicio baza concreta. 
Am numai ganduri amestecate, multe sperante si vise aiurea...simt cum viata imi curge prin vene zvacnind, gata sa rupa lanturile constiintei. Vreau atat de multe de la viata. Vreau mai mult de la mine, simt ca pot mai mult...Timpul isi va spune cu siguranta cuvantul...Ah, de`as putea citii urmatoarea pagina din cartea vietii mele! ...Dar atunci, totusi, care ar mai fi frumusetea vietii?
Cate sperante si vise imi fac pentru ce va fi in viitor...cate planuri...Indiferent ce fac, involuntar imi zboara gandul la ce va urma, ce se afla scris pe urmatoarea pagina din cartea vietii mele...
Ce inseamna de fapt sa`ti faci planuri? Stabilesti ceva ce vei face in viitor. Dar iti poate garanta cineva ca se va intampla intocmai? Nu, nu ai nicio garantie. Si atunci de ce mai facem planuri? Cel mai plauzibil raspuns ar fi pt a avea un reper, pt a avea de ce sa ne agatam undeva in viitor. Eu una nu obisnuiesc sa`mi fac planuri pe termen lung, desi nu putine sunt datile cand sunt tentata sa o fac. Poate ca sunt si un pic superstitioasa, stiti vorba aceea: Nu`ti face planuri, ca nu se mai indeplinesc. Oricum, cert e ca acum visez la "mostenirea" lui tata.
Increzatoare in fortele proprii, indraznesc sa sper ca planurile si dorintele mele se vor materializa in viitorul apropiat, pentru ca, in definitiv, speranta e cea care ramane pana la final.