Un dram de tristete

     Pana unde poti sa cazi? Jos, tot mai jos si mai jos decat ce?
Spun unii ca e scris in ADN`ul fiecaruia dintre noi ca trebuie sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Sa supravietuim asadar. Si nu`i contrazic. Pentru unii mersul mai departe are valoare de axioma. Pentru altii lucrul asta trebuie demonstrat in fiecare zi. Imperativul “ridica`te si mergi!” e greu de infaptuit atunci cand tu nu`ti doresti decat sa opresti timpul in loc. Ti se spune “vei trece si peste asta”. Da, in sinea ta stii ca vei trece dar cum? Nimeni nu`ti poate spune cum vei depasi momentul acela teribil de zbatere, cand nu poti sa te intorci dar nici nu vrei sa mergi mai departe. N`am nevoie de retete ieftine de fericire dar daca toate au un pret as vrea sa stiu cat ma costa un gram de tristete? O ora din viata si gata dupa aceea totul a disparut? Si clipa aceea cand stii ca ai pierdut fara drept de apel cat costa? Totul trebuie platit in avans sau se accepta si plata in rate? Si in final, cu ce ai ramane la scadenta? Cu ceva tristete, multa furie si neputinta si cu 2,3 bucurii pe care nici macar nu le`ai mai vedea printre lacrimi … Pe scurt, cu o viata platita in rate.

Starea de azi..

Stiu ca uneori ne cam place sa ne plangem de mila singuri, sa ne planga si altii de mila... Poate ca avem nevoie de o motivatie in plus ca sa reusim... Uitati-va pana la final... orice s-ar intampla, nu uitati sa aveti incredere in voi.
Nu mai vreau sa astept sa treaca timpul sa mai aman pentru mai tarziu...vreau sa`mi regasesc zambetul si curajul. Mi`e teama sa mai pierd printre degete clipele mele de altadata cand stiam sa fiu fericita. ..simt cum iar ma intristez. Vreau sa stiu ca poate vreodata gandurile mele imperfecte si mai mereu gri ma vor ajuta sa cuprind in priviri imagini care pentru mine inseamna totul.
Uneori cred in destin, alteori nu. Ma gandesc la destinul meu in functie de starea de spirit. Destinul se ascunde intr`o insesisabila banalitate. Mergi pe o strada oarecare, fara sa`ti treaca prin minte ca, pe o alta strada, la o alta ora, intr`o alta zi, ai fi intrat pe un alt fagas al destinului pentru ca, mai tarziu, privind inapoi, sa descoperi ca totul a atarnat de un "fleac", de un amanunt oarecare. Dar asa cum se spune, speranta moare ultima. " Infernul incepe acolo unde nu mai exista speranta." Am avut destule momente in viata cand m`am ghidat numai si numai pe inspiratie, pe instinct. M`am lasat indrumata doar de dorinta si am fost incurajata constant numai de speranta. Nu intotdeauna rezultatul a fost cel asteptat, dar, din nou speranta e cea care imi spune ca: "data viitoare o sa fie mai bine".
Problemele pe care le am eu acum, n`au legatura nici cu speranta, nici cu destinul. Sunt de alta natura. Nu stiu sa am totul, dar deseori am iluzia ca am totul. Sunt extrem de capricioasa. Imi creez fara sa stiu probleme fiindca in subconstient traiesc cu frica prezentului..