Povestea mea trista...

    Povestea mea trista...dar veche..my journal 07

      Daca viata e o calatorie unica, la sfarsitul careia se afla eternitatea, si timpul un prieten, care lasa in urma amintiri ascunse in inima mea, nu vreau sa trec prin viata decat traind marea dragoste, aceea care dureaza toata viata, care`ti inunda chiar si cea mai pustie si izolata alee a sufletului cu sperante, iluzii, care nu ar putea fi inventata decat de Dumnezeu, pentru ca e ceva sfant, rupt din privirile calde ale ingerilor, invaluindu`te intr`o mantie stralucitoare, scaldata de razele soarelui care rasare in zori, aducand o noua zi de iubire.

      Dar ce se intampla in ziua in care soarele nu mai rasare, cand mantia se transforma in tarana, cand sufletul se sparge in mii de bucatele, cand respiratia ti se stinge incet, iar inima nu`si gaseste linistea, vrand sa zbiere, sa`ti iasa din piept, sa zboare departe de lumea aceasta in care dragostea a fost distrusa, invinsa, ingropata in furie, uitare, superficialitate, toate aceste nimicuri care au devenit mai presus de iubire pentru oameni?

Atunci raman in suflet doar dulcea durere, amintirile jucause, vesnicele intrebari care nu`si gasesc raspuns, pentru ca te intrebi zilnic cum sa faci sa fie totul ca inainte, cand ai crezut in iubire, dar ea a fugit de tine in cautarea altei iubiri, cand cel mult iubit te priveste ca pe o straina, cu toate ca se presupune ca erai totul pentru el la fel de necesara ca aerul.
Tot ce mi`am dorit a fost sa fiu iubita mereu, sa simt toata viata ceva magic, iar cand am crezut ca se intampla, iubirea a disparut, iar eu am devenit de piatra, pentru ca NU MAI VREAU SA SIMT IUBIREA, ci doar sa astept. Astept sa rasara iar soarele, iar eu sa simt doar LINISTEA, visand la amintiri ce se sting si ele usor.
Nu stiu cat de bine am reusit sa exprim ceea ce simt, dar nu inteleg de ce in lumea in care traim, oamenii nu mai simt iubirea cum o faceau inainte, nu mai lupta pentru ea.
Acum totul se rezolva cu un divort, cu o despartire, consolandu`te in bratele altei persoane.
Atunci cand iubesti, sincer, cu toata inima un om, te implici total, iar micile certuri, neintelegeri se sting de la sine, ajungandu`se la un compromis.
Totul e mai simplu cand iubesti: poti ierta, crede, trai mai frumos, poti fi fericit.


            

A venit zapada...

A venit zapada... asortata cu miros de brad si de cadouri. Se apropie sarbatorile de iarna. Ma gandesc la banii ce`i voi cheltui pe cadouri. Ador sa primesc cadouri atat timp cat stiu ceea ce imi place...ador sa dau cadouri atat timp cat bugetul imi permite. Restul e doar aroma de scortisoara, portocale si crengi de brad si sutele de magazine impodobite cat mai sofisticat pentru ati atrage atentia si a cumpara ceva de acolo, colindele de Craciun, luminile aprinse in tot orasul iar curentul platit din banii nostri... dar na... totul e misto...feeric. Cu toate astea iubesc Craciunul asa cum este el pentru ca te sensibilizeaza si te face sa mai uiti de probleme si griji.

Sunt puternica..Voi invinge schimbarea!

Este Decembrie, luna cadourilor si a sarbatorilor! Luna acesta mi`a adus mai multa tristete decat bucurie ca in anii trecuti, insa nu vreau sa cad in melancolie si sa`mi plang de mila.
Trec printr`o perioada de transformare, evident a mea ca om. Ascult vocea interioara pentru ca ea e cea care ma directioneaza, ea e cea care imi arata semnele ca sunt pe drumul cel bun.
Ma gandesc mult in ultima vreme la ce "timpuri interesante" traim, evit sa folosesc timpuri "grele". Daca pana acum lucrurile mergeau, asa de la sine, dar mergeau, acum se simte ca nu mai avem o directie, nici noi ca tara, unele firme si pana la urma fiecare dintre noi care daca am mers pana acum la intamplare suntem scuturati si pusi sa ne cautam directia, sa ne cautam pe noi. Grea sarcina avem!
Va mai dura putin si stiu ca va dura o perioada sa ma obisnuiesc cu gandul unui abandon, dar o data cu acest abandon stiu ca voi renaste. In viata trebuie sa inveti ca unele lucruri nu se mai pot face si sa incepi unul nou.
Pentru mine lucrurile se vor schimba ... la sfarsit de an..., ma simt iar nevoita sa mai dau jos o foita cu voia sau fara voia mea. Ma simt invadata de ganduri de genul: " si cum va fi?!" insa ma lupt cu ele. Viitorul meu stiu ca mi`l pot creea singura si perioada urmatoare este doar o schimbare de macaz, atat tot. Incerc sa vad viata intr`o lumina calda si frumoasa desi afara e frig. Aceasta lumina calda si frumoasa vine din placerea cu care fac ceea ce fac si lucrurile invatate de la noii prieteni. Asta ma face sa merg inainte si am convingerea ca schimbarea din viata mea este una pozitiva.

Viata ca o masina

         Unii vad Viata ca fiind un joc de carti, ca un puzzle, ca o simfonie , ca un carusel intr-un parc de distractii etc.
         Insa eu, imi imaginez viata ca o masina. Ciudat, nu? Ciudat si titlul acestui text... Dar si viata e ciudata.

  Încep cu masina (ceva logic, nu?) . Sa ne uitam la o masina oarecare. Nu una scumpa , nu o marca de renume. Cumparam o Dacie. Dacia 1310. Wow! Acuma va intrebati: nu e cam veche? O fi, nu o fi, dar orice masina, specific: ORICE MASINA, poate fi folosita în acest exemplu.
Bun. Avem masina, si ce putem face cu ea? Bineinteles ca o vom folosi la cumparaturi, mergem la serviciu, la scoala, rezolvam probleme si facem o gramada de lucruri cu acea masina. Foarte utila, nu?
Dar sa ne gandim ca Dacia noastra isi va schimba stapanul/proprietarul. O vindem unui tanar pilot de curse care isi cauta masina. Acesta plateste un pret foarte mare doar ca sa aiba masina si dupa ce o are, investeste în ea pentru a putea castiga Marele Premiu.
Asadar, va schimba motorul, suspensia, roţile, farurile, caroseria va fi reparata si vopsita, iar ca toti sa vada noua destinatie a masinii, pe ea vor fi lipite stickere. Frumos, nu? Si eu as vrea o asemenea masina :P, chiar daca e Dacia 1310.
Acum ma intreb: oare ce va face pilotul cu masina? Va merge doar la cumparaturi, la scoala , la serviciu? Nu, ci cu masina va alerga pe pista pentru Marele Premiu, pentru Premiul Alergarii, iar celelalte lucruri pe care le va mai face le va face cu siguranta mai bine.
Tot asa e si cu viata noastra. Alergam pentru placerile noastre zilnice, pentru satisfacerea firii pamantesti si de cele mai multe ori, pentru indeplinirea sarcinilor date de cel Rau.
Toate astea, pana cand Isus Hristos a platit cel mai mare pret pentru a ne salva si a ne avea sub ingrijirea Lui. EL ne-a schimbat inima (motorul) si ne-a dat o noua credinta (suspensia) pentru a avea stabilitate în alergarea dupa Marele Premiu. Astfel, cu o noua inima si ascultarea de pilotul nostru Isus Hristos, vom trece cu bine de linia de sosire si vom primi Premiul Alergarii.
Ce frumos ar fi daca toti am alerga dupa Marele Premiu si am asculta de pilotul nostru Isus Hristos.



     

Un dram de tristete

     Pana unde poti sa cazi? Jos, tot mai jos si mai jos decat ce?
Spun unii ca e scris in ADN`ul fiecaruia dintre noi ca trebuie sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Sa supravietuim asadar. Si nu`i contrazic. Pentru unii mersul mai departe are valoare de axioma. Pentru altii lucrul asta trebuie demonstrat in fiecare zi. Imperativul “ridica`te si mergi!” e greu de infaptuit atunci cand tu nu`ti doresti decat sa opresti timpul in loc. Ti se spune “vei trece si peste asta”. Da, in sinea ta stii ca vei trece dar cum? Nimeni nu`ti poate spune cum vei depasi momentul acela teribil de zbatere, cand nu poti sa te intorci dar nici nu vrei sa mergi mai departe. N`am nevoie de retete ieftine de fericire dar daca toate au un pret as vrea sa stiu cat ma costa un gram de tristete? O ora din viata si gata dupa aceea totul a disparut? Si clipa aceea cand stii ca ai pierdut fara drept de apel cat costa? Totul trebuie platit in avans sau se accepta si plata in rate? Si in final, cu ce ai ramane la scadenta? Cu ceva tristete, multa furie si neputinta si cu 2,3 bucurii pe care nici macar nu le`ai mai vedea printre lacrimi … Pe scurt, cu o viata platita in rate.

Starea de azi..

Stiu ca uneori ne cam place sa ne plangem de mila singuri, sa ne planga si altii de mila... Poate ca avem nevoie de o motivatie in plus ca sa reusim... Uitati-va pana la final... orice s-ar intampla, nu uitati sa aveti incredere in voi.
Nu mai vreau sa astept sa treaca timpul sa mai aman pentru mai tarziu...vreau sa`mi regasesc zambetul si curajul. Mi`e teama sa mai pierd printre degete clipele mele de altadata cand stiam sa fiu fericita. ..simt cum iar ma intristez. Vreau sa stiu ca poate vreodata gandurile mele imperfecte si mai mereu gri ma vor ajuta sa cuprind in priviri imagini care pentru mine inseamna totul.
Uneori cred in destin, alteori nu. Ma gandesc la destinul meu in functie de starea de spirit. Destinul se ascunde intr`o insesisabila banalitate. Mergi pe o strada oarecare, fara sa`ti treaca prin minte ca, pe o alta strada, la o alta ora, intr`o alta zi, ai fi intrat pe un alt fagas al destinului pentru ca, mai tarziu, privind inapoi, sa descoperi ca totul a atarnat de un "fleac", de un amanunt oarecare. Dar asa cum se spune, speranta moare ultima. " Infernul incepe acolo unde nu mai exista speranta." Am avut destule momente in viata cand m`am ghidat numai si numai pe inspiratie, pe instinct. M`am lasat indrumata doar de dorinta si am fost incurajata constant numai de speranta. Nu intotdeauna rezultatul a fost cel asteptat, dar, din nou speranta e cea care imi spune ca: "data viitoare o sa fie mai bine".
Problemele pe care le am eu acum, n`au legatura nici cu speranta, nici cu destinul. Sunt de alta natura. Nu stiu sa am totul, dar deseori am iluzia ca am totul. Sunt extrem de capricioasa. Imi creez fara sa stiu probleme fiindca in subconstient traiesc cu frica prezentului..

Despre ploaie...

Odata cu venirea toamnei vin si ploile. De cand ma stiu nu m`am dat in vant dupa ploaie. Amurgurile obscure pe stradute mici si intortocheate. Ma fac sa nu mai ies din casa. De mai bine de o saptamana ploua intr`una si toamna asta a devenit una trista. Imaginea cu frunze ingalbenite care usor usor s`au desprins din ramurile copacilor si ploaia marunta care nu se mai opreste, accentueaza aceasta tristete.

Este iar luni si mi`am luat o zi din concediu iar peste putin timp voi infrunta stropii si aglomeratia din oras. Voi admira peisajul ascultand Radio 21 in acord cu murmurul stropilor dar numai caldura din masina ma va indemna sa apreciez vremea de afara. Ce peisaj trist si mohorat!

 Stau cu o cana de cafea iar aburul usor parca ma face sa raman acasa...Nu am chef sa plec. Dar vremea nu poate schimba planurile mele. Si am atatea de facut!

Degeaba incerc sa aman momentul... Stiu si deznodamantul. O sa mai stau un pic, o sa ma afund in lenea care nu`mi da pace si apoi, responsabila si constiincioasa ma ridic din pat, inchid laptopul, ma imbrac si plec...Am terminat si cafeaua dulce care nu a reusit sa ma pacaleasca.

Iubirea din mine

Acest buchet de trandafiri este simbolul iubirii tale pentru mine. Mi l`ai oferit in ziua nuntii impreuna cu certitudinea ca vei fi langa mine la bine si la rau atat timp cat inima te va lasa sa ma iubesti. Nu te`am inteles de fiecare data cand mi`ai vorbit dar voi sti de acum sa te ascult chiar si cand taci. Si voi fi de acord cu tine chiar daca nu te`am ascultat. Insa ceea ce conteaza este ca iti doresti sa impartim fiecare clipa. Nu iti cer sa`mi aduci stelele sau luna, iti cer doar sa ma iubesti si sa ma accepti asa cum sunt, cu bune si rele caci daca am fi fost toti perfecti viata nu ar mai avea nici un farmec. Iti multumesc ca nu mi`ai dat drumul cand am simtit ca ma prabusesc si iti cer sa`mi dai drumul cand am nevoie sa invat sa merg singura. Iar eu in schimb promit sa te iubesc, sa te fac sa zambesti si sa iti dau un sfat atunci cand ai nevoie. Promit sa fiu singura care va fi de acord cu tine atunci cand restul lumii iti intoarce spatele caci indiferent de ceea ce doresti chiar daca nu e bine, stiu ca atunci cand vei realiza te vei opri.                                                     

Miss you...

                                                     

                                                                                                                                                         Iarta`ma, daca ti`e dor de mine

Uita`ma, daca ti`e bine                           

Cheama`ma daca ti`e greu

Eu te pastrez in sufletul meu!

Nu inteleg de ce...

Este inceput de saptamana..luni, zi de toamna mohorata si rece. A plouat toata dimineata. Aglomeratie in trafic, semafoare blocate, soferi nervosi..priveam cu calm pentru ca asa este traseul meu in fiecare zi de luni, mai ales cand ploua. Am ajuns la birou. Nu ma regaseam nici in amorteala, nici in munca, nici in colegi, dar imi era bine doar in amorteala, doar in munca, doar alaturi de colegi. Si n`am inteles de ce... Acasa! Nu inteleg de ce patul trebuie sa fie atat de gol, de ce camera atat de amenintatoare, de ce viitorul atat de pustiu, de ce ochii mei cei mai iubiti atat de rai. S-a lasat deja noaptea, o noapte mai intunecata ca iadul. Simt ca asa o sa fie viata mea o perioada de timp de acum incolo. Nu inteleg cum as putea eu sa merg mai departe. Parca fara sa am un incotro.
Imi este greu, insuportabil, ma chinui...nu inteleg de ce...
Este momentul de realitate in care trupul se strange la unison cu sufletul!

Ganduri in randuri...

Scriem randuri, scriem ganduri. Unii le apreciaza, altii nu, dar cei mai multi pot trece nepasatori peste o insiruire de cuvinte. Cu siguranta va exista intotdeauna cineva, care printr`o incercare disperata de a`si demonstra superioritatea, va incerca sa emita fel de fel de jigniri la adresa semenilor lui. Probabil nu este inca constient de faptul ca dincolo de ecranul acesta rece al monitorului se gasesc tot suflete de oameni. Unii ne iubesc, iar altii nu. Asta`i firea umana.Oare exista vreun drept sau ceva anume prin care sa intelegem ca am fi superiori altui suflet? Eu una nu cred. Fiecare om are locul lui si consider ca ar trebui sa ne unim fortele si gandurile spre a construi ceva frumos. Pentru inceput am putea sa transmitem ganduri care sa incalzeasca sufletul altei fiinte. Desi nu suntem mereu constienti, de cele mai multe ori, un simplu mesaj poate incanta, poate face sa tresalte inima cuiva.Cu totii suntem suflete, ca si el, ca si ea, ca si ei toti – traitori in cuvinte, in imagini, in muzica. Dar dincolo de zbuciumul vietii cotidiene, de trairile interioare ale fiecaruia dintre noi, cuvintele sau imaginile pot fi emotionante si pot face sa rasune acorduri in sufletul si in inima oricui. O persoana care se afla acum la un alt capat de lume, ne poate umple ochii de lacrimi si inimile de incantare. Acesta e doar un mister, pe care nu-l putem intelege, dar suntem constienti ca arde in noi, in fiecare.

Indrazneala sa visez

O alegere facuta la un moment dat in timp iti poate influenta tot parcursul vietii. Dai socoteala pentru ce ai facut si pentru ce nu ai facut. Nu mai ai scuza tineretii, a lipsei de discernamant data de frumoasa nebunie a tineretii.

Am avut multe momente in viata cand am indraznit sa visez si cei din jurul meu mi`au zambit aprobator pentru ca la randul lor au trait si ei aceleasi visuri.
La 18 ani a fost minunat sa visez si sa indraznesc. Ma visam actrita. Eram inscrisa la Scoala Populara de Arte iar in paralel faceam parte dintr`o trupa de actori diletanti, alaturi de care am sustinut aproximativ 3 ani spectacole in cadrul Casei de Cultura Nicolae Balcescu - Bucuresti. Eram tanara si aveam curajul sa ma iau la tranta cu toate nedreptatile lumii in speranta ca le pot schimba. Atat de atrasa de mirajul si stralucirea lumii in care traiam, imi doream si speram sa fiu intr`o zi o actrita adevarata. Credeam in mine si stiam ca pot sa fac acest lucru. Insa...a ramas doar o etapa in viata mea la care ma mai gandesc uneori si ma intreb de ce nu a fost drumul pe care sa`l urmez.
La 25 de ani, inca mai aveam toate posibilitatile sa pun in practica tot ceea ce mi`as fi propus. Lumea inca imi era deschisa, as fi putut reusi sa ies la "lumina", imi simteam sufletul inca dornic de implinire si resorturile psihice si intelectuale necesare ca sa faca din pulberea mea de vise o constelatie de stele. Intre timp insa incepusem o alta etapa a vietii mele: ma casatorisem. Pornisem in viata plina de iubire iar universul dorea sa`mi fie implinit drumul alaturi de sotul meu. Si uite asa m`am trezit pe drumul vietii, cu rabdare, cu indarjire, fara mila fata de propria persoana, hotarata sa razbesc cu orice pret. Toate aceste fugitive fragmente din viata mea, se incadreaza in stari, sclipiri de moment, clipe care au fost si care nu or sa mai vina niciodata. Sunt lucruri pe care le`am facut si lucruri pe care nu le`am facut, lucruri pe care mi`as fi dorit sa le fac si totusi nu le`am facut. Dintr`un motiv sau altul, pentru ca sau cu toate ca... Nu le`am facut cand trebuia... au ramas pareri de rau. Drumurile comode sunt cele infundate!
Acum, dupa varsta de 30 de ani, odata cu mine, si visurile mele capata forma maturitatii. Imi este frica sa mai gresesc pentru ca orice greseala m`ar putea costa scump, o greseala chiar si minora ar putea insemna o intoarcere cu 360 de grade a vietii mele. O alegere facuta la un moment dat in timp imi poate influenta tot parcursul vietii. Dau socoteala pentru ce am facut si pentru ca n`am facut. Nu mai am scuza tineretii, a lipsei de discernamant data de frumoasa nebunie a tineretii in care tot ce zboara se mananca. La vremea din trecut toate aveau o rezolvare. Odata intrata in randul oamenilor maturi, constat ca sunt judecata pentru deciziile luate. De orice hotarare se leaga multe altele, intr`un nesfarsit lant al slabiciunilor.
Indraznesc si voi indrazni toata viata sa visez insa inainte de a`i cere vietii ceva trebuie sa ma asigur ca este ceea ce`mi doresc cu adevarat de la viata.

Increzatoare sau spectatoare la filmul propriei vieti..

Increderea in sine este greu de obtinut, dar usor de pierdut! Nimeni in afara de tine nu ti`o poate darui, dar o singura persoana ti`o poate rapi pe vecie. Am ales subiectul acesta pentru ca am trait efectul respectului de sine, o "terapie" ce a influentat fiecare particica a vietii mele..
Ma simteam intimidata in prezenta altor persoane, imi omoram gandurile refuzand sa le pronunt de teama ca voi fi criticata, eram constant nemultumita de modul in care se desfasurau lucrurile in viata mea - multe lucruri rele fara ca eu sa am cum sa le evit - . In fine, ma simteam victimizata, singura, neinteleasa. Mi`am dat seama ca toate astea se intampla pentru ca increderea in mine nu este punctul meu forte.
Un prim pas a fost sa ma detasez de mine insami si sa`mi alcatuiesc un mic portret. Si m`am intrebat ce ma defineste pe mine cu adevarat? O intrebare simpla duce la un raspuns pe care cu timpul l`am si obtinut.
Urmatorul pas a fost sa ma comport firesc. Nu i`am mai lasat pe altii sa`mi traiasca viata. Mi`am exprimat ideile clar, ferm, m`am impus mai usor si traiesc si simt autentic.
Am inteles ca totul depindea numai de mine!
Cea mai importanta lectie a vietii noastre este ca suntem responsabili pentru tot ceea ce facem si ce nu facem. Nimeni altcineva nu ne poate sustrage responsabilitatea, decat daca i`o oferim noi impreuna cu libertatea noastra de a trai. Ii admir pe cei care au conscut esecul si l`au acceptat, au invatat din el. Daca te impiedici si mergi mai departe fara a te uita la piedica, o vei intalni mereu. Respecta`te! Nu face ceva care ti`ar provoca rau.. Actiunile actelor noastre influenteaza intregul sistem.
Revenind, imi este mai usor cand gandesc optimist, imi fac ordine in propriile ganduri, nu ma las influentata si cel mai important, imi duc planurile la bun sfarsit.
Va doresc si voua numai succese...

De azi nu mai gandesc

Nu te gandi la un elefant roz. Poti? Daca nu, citeste mai departe.

Mintea ne zboara adeseori la ganduri mai mult sau mai putin placute. Adeseori ne lasam prada unor rationamente care ne dauneaza. Povestea drobului ce urma sa cada pare a descrie tragismul vietii noastre.

Ma pierd in nimicuri, in proiectii, ganduri legate de viitor, ma balacesc in trecut, refuzand sa il las sa moara. Analizez si reanalizez acele momente in care am simtit durere sau am evadat in evenimente fericite, dar decedate acum cand prezentul nu mai este la fel. In aceasta cursa intre trecut si viitor, am uitat sa ma opresc, sa`mi trag rasuflarea si sa pretuiesc momentul prezent.
Multi spun ca motto`ul in viata este sa traiasca clipa si tocmai aceia uita sa traiasca. Am alergat mereu dupa senzational, dupa emotii puternice.... cum spune un cunoscut de`al meu: "unde`i aventura si neprevazutul?!...traieste viata in viteza, drumul este in fata"... si am uitat ca sensul vietii este mult mai simplu. Am uitat sa traiesc pentru ca n`am stiut niciodata ce inseamna sa traiesc.
Ok, sunt pe punctul de a lua o decizie. E ceva important si sunt sigura ca imi va influenta viitorul. Ezit, ma pierd in amanunte si ma gandesc la ce s`ar putea intampla mai rau. Drobul acela nu va cadea decat daca il imping eu cu gandurile mele. Poate trezesc la viata trecutul iar acesta se rascoleste, se razbuna, nu`mi da pace.
Vreau un singur minut in care sa nu ma mai pot gandi la absolut nimic. Nu cred ca pot! Inchid ochii si evadez instantaneu in amintiri. Ma oblig sa evadez din gandire, e un exercitiu greu dar eficient cand voi reusi sa arunc la gunoi acele ganduri sacaitoare care se agata de mine. Am hotarat..de azi nu mai gandesc, gata am zis. Gandurile imi apartin dar nu le mai permit sa se intoarca impotriva mea. De ce sa imi pierd timpul analizand si reanalizand? Voi pastra doar gandurile care ma ajuta sa ma impac cu trecutul, sa imi cladesc viitorul, traind clipa in toata splendoarea ei? Poate am inceput sa traiesc deja prea mult in viitor... Tu, cititorule esti in prezent in timp ce`mi citesti randurile?

Situatii limita si raspunsuri tipic masculine..

Chiar si cei mai rezonabili parteneri nu se pot abtine de multe ori sa`si manipuleze perechea pentru a obtine avantaje diverse mult mai repede decat daca ar astepta sau ar pune in discutie dorintele sau nevoile lor ascunse. Nu tot timpul insa planurile lor diabolice reusesc sa fie duse la indeplinire cu success si din aceasta cauza unii recurg la ultima arma din arsenalul unui indragostit respectiv ultimatumul afectiv, adica ameninta cu separarea sau cu alte pedepse crude in cazul in care nu le sunt satisfacute cererile.
Daca in cazul barbatilor asemenea amenintari sunt ceva mai rare atunci cand vine vorba de femei ele chiar abuzeaza de aceasta forma de manipulare si nimeni nu ar vrea sa ajunga in situatia in care sa trebuiasca sa raspunda unor asemenea cereri venite din partea fiintei pe care o iubesti mai mult decat propria viata. Daca insa esti suficient de calm si poti analiza situatia la rece ar exista totusi niste raspunsuri adecvate unor astfel de somatii altfel greu de rezolvat intr`un alt mod decat acela al capitularii neconditionate. Ca masura preventiva este bine ca intotdeauna sa fii in stare sa prevezi nasterea unor situatii de acest gen si sa poti face din timp cativa pasi in directia amortizarii sau disiparii tensiunii nervoase a partenerei tale.
Cele mai multe cazuri in care o femeie va adresa cereri pe un ton taios acela in care se acuza de fapt neglijenta sau lipsa de respect a partenerului fata de eforturile ei pentru a mentine ordinea si armonia locuintei comune. De obicei in asemenea situatii barbatul va alege sa ignore reprosurile care i se adreseaza si va face ceva, fie si de forma, doar atunci cand va simti ca treaba e intr`adevar prea serioasa pentru a mai fi ignorata. Raspunsul potrivit, pe care il si asteapta de fapt femeia, este insa o schimbare completa de atitudine si chiar o venire in intampinarea cererilor ei implicite de impartire a responsabilitatilor gospodaresti.
O alta situatie limita este aceea cand barbatul devine mult prea tacut si abia de poti schimba doua vorbe pe zi cu dansul. In acest caz femeia il va soma sa isi exprime adevaratele trairi si ganduri ascunse pentru a se vedea daca e vorba doar de o stare de moment sau daca nu cumva sentimentele partenerului s`au racit pana intr`acolo incat acesta refuza comunicarea pentru ca oricum nu vede ce ar mai fi de spus intre doua persoane care se cunosc poate mai mult decat suficient. Este un punct periculos pentru orice relatie si e timpul sa se ia masuri urgente de revenire la normal caci altfel totul se poate duce de rapa in cel mai scurt timp.
Controversele dese pe teme intelectuale sunt unele dintre cele mai delicate aspecte ale oricarei relatii afective intrucat aici compromisurile trebuie facute cat de des posibil mai ales daca nivelul de educatie al celor doi parteneri este relative diferit. Sa nu fii de acord cu un punct de vedere exprimat mai mult sau mai putin argumentat inseamna sa contrazici chiar valorile intelectuale pe care partenera ta s`a chinuit sa le integreze intr`un sistem propriu si original de care poate fi deosebit de mandra. Nu e de ajuns sa aprobi cu o jumatate de gura o opinie a sa ci e nevoie sa fii chiar convins de justetea afirmatiilor ei si eventual sa ii si lauzi vioiciunea de exprimare la nivel intelectual.
Unii barbati au perioade cand prefera mai degraba compania prietenilor vechi decat pe aceea a sotiei/partenerei si ajung sa o neglijeze foarte serios pe aceasta ba chiar ii mai induc si un stres suplimentar prin punerea la dispozitie a locuintei comune pentru organizarea de petreceri si chermeze fara de sfarsit. Este si in acest caz o dovada grava de lipsa de respect care cere masuri drastice si nu e de mirare ca acestea vin fara intarziere sub forma amenintarilor directe sau ascunse cu separarea sau mutarea definitiva la parintii ei. De preferat este sa nu se ajunga niciodata la astfel de momente penibile, dar daca totusi se intampla atunci barbatul trebuie sa isi revina cat mai repede ori sa descopere din nou cat de monotona poate fi viata de unul singur, asta in ciuda prietenilor care il vor fi adus la aceasta conditie de care credea ca scapase pentru tot restul vietii.
In sfarsit, in cazul legaturilor de durata, dar neconsfintite prin juraminte in fata altarului femeile de asemenea vor cere hotarat o rezolvare sau vor ameninta cu ruperea relatiei asta chiar daca totul merge de minune si nimic nu pare sa anunte un astfel de sfarsit impropriu al unei bune legaturi afective. Problema aici este ca odata dat ultimatumul lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte decat in situatia in care barbatul accepta ca cererea oficiala in casatorie nu mai poate fi amanata. Dar cum barbatii sunt cam incapatanati si comozi de felul lor sansele ca acest lucru sa se produca sunt minime si iata cum dragostea poate sa dispara definitiv doar pentru ca niciunul dintre ei nu mai doreste sa faca compromisuri de acesta natura.
Pentru un barbat amenintarile sunt de obicei manifestari care il fac sa treaca instinctiv in defensiva uitand pe moment ca totusi atacul vine nu din partea unui dusman ci a celui mai bun prieten pe care l`a avut vreodata respectiv partenera sa de durata. Pana ce apuca sa isi aduca aminte de acest lucru se prea poate ca lucrurile sa ia o intorsatura urata si daunele astfel produse sa fie apoi ireperabile sau oricum foarte greu de ameliorat. Este un mare pacat ca inca nu exista suficienta maturitate in cazul multor cupluri din zilele noastre astfel incat sa nu se ajunga niciodata la situatii limita care nu isi prea au rostul acolo unde exista dragoste reala si unde iertarea ocupa unul dintre primele locuri in galeria valorilor comune.