Este inceput de saptamana..luni, zi de toamna mohorata si rece. A plouat toata dimineata. Aglomeratie in trafic, semafoare blocate, soferi nervosi..priveam cu calm pentru ca asa este traseul meu in fiecare zi de luni, mai ales cand ploua. Am ajuns la birou. Nu ma regaseam nici in amorteala, nici in munca, nici in colegi, dar imi era bine doar in amorteala, doar in munca, doar alaturi de colegi. Si n`am inteles de ce... Acasa! Nu inteleg de ce patul trebuie sa fie atat de gol, de ce camera atat de amenintatoare, de ce viitorul atat de pustiu, de ce ochii mei cei mai iubiti atat de rai. S-a lasat deja noaptea, o noapte mai intunecata ca iadul. Simt ca asa o sa fie viata mea o perioada de timp de acum incolo. Nu inteleg cum as putea eu sa merg mai departe. Parca fara sa am un incotro.
Imi este greu, insuportabil, ma chinui...nu inteleg de ce...
Este momentul de realitate in care trupul se strange la unison cu sufletul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu