Stau de cateva zeci de secunde si tot ce`mi vine sa scriu sunt iar cuvinte reci cu zbuciumul amintirilor despre iubirea din sufletul meu. Visez ca intr`o zi sa ajung la o margine de lume, pe cararea destinului, doar cu povestea mea de suflet. Simt in ea frumusetea iubirii. Poate ca asa arata adevarata iubire. Fiecare om in sine este o lume si are povestea lui de iubire. Adeseori in viata se intampla sa pui lacat inimii...eu ispasesc o condamnare...la o dragoste pe viata! E vara, trebuie sa ma bucur de viata. Undeva, intr`un colt din sufletul meu, o lacrima curge incet. Am gasit o dezlegare la suferinta. Nu sunt mai saraca cu nimic. Acelasi suflet il port zi de zi cu mine. Visul meu nu a murit, chiar daca nu va mai veni niciodata. Nu ma grabi viata, mai lasa`ma sa rad de tot ce nu mi s`a intamplat inca, nu`mi lua zambetul, caci in lipsa lui nu mai sunt Eu.
Inca o noapte cu un gand grabit...a fost ce`a fost sau ce`o fi vrut sa fie...oricum, nu mai conteaza, inchid ochii si patrund in linistea sufletului meu.
Sunt mii de motive care imi zambesc in fiecare zi si imi amintesc ca am pentru ce trai. Sunt fericita si totusi, in miezul fericirii, cand ma plimb uneori pe aleea viselor mele, ma simt singura. E ca un fulger ce parca opreste timpul si viata in loc. Mi`e teama ca din nou voi intelege ca nu exista speranta... ca toate visele sunt doar iluzii. Stiu ce inseamna sa te doara jocul vietii si sa nu`i suporti durerea. Ce sa mai aduni cand vindecarea inseamna sa imprastii totul?
Ca sa fii capabila de atata iubire precum cea pe care o expui tu trebuie sa fii speciala, sa ai un suflet la fel de special, si nu numai din prisma acestui lucru sa crezi ca visele tale vor deveni realitatea....intr-o zi!
RăspundețiȘtergere