Mie, de exemplu, cel mai teama imi este de singuratate. Imi e frica de noptile tarzii si ploioase in care nu as avea catre cine sa ma intorc sa spun ca imi este frig, imi e frica de bucuria pe care as simti`o, dar nu as avea cu cine sa o impart, imi e frica de neincrederea care mi`ar da`o aceasta singuratate si de piedicile pe care mi le`as pune singura din cauza ei; m`ar ingrozi daca as privi relatia pe care o am cu el, iubitul meu, ca pe un tablou, pe care sa il "vizionez" din afara, cu detasare, fara sa ma implic; mi`ar fi frica daca lui nu i`ar fi dor de mine, daca m`ar uita, daca nu s`ar gandi la mine, macar din cand in cand...
M`ar inspaimanta sa nu mai stiu sa iubesc, sa nu fiu capabila sa simt iubirea, sa ajung sa nu mai fiu impresionata atunci cand o floare imi atinge obrazul, sa nu vars o lacrima atunci cand sunt fericita si iubita, sa nu imi doresc sa strang cu putere mana iubitului meu, sa iubesc fara a fi iubita, sa fiu iubita fara sa fiu capabila sa iubesc, sa ranesc un om care ma iubeste, sa ma simt singura in momentele in care ar trebui sa fiu fericita, sa fiu singura in clipele cele mai grele, sa plang fara ca el sa ma auda...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu