Fericirea care se destrama...si se tot dastrama

Am vrut de multa vreme sa vorbesc despre acest subeict, un subiect care ma doare, imi ascute nervii si ma ingrijoreaza caci probabil la un moment dat in viata probabil ma voi certa foarte tare cu mine, pentru ca fara o maturizare nu voi invata sa aleg ce e bine, raul sa`l evit, sa`l alung din viata mea.
Printre primele ganduri care imi vin in cap cand ma privesc in oglinda si ma intreb de ce sunt atat de nefericita, incep sa enumar motivele: neincredere, nesansa, ghinion. Toate ingredientele unui final sigur! Firul pare logic, nu? De ce sa aiba cineva incredere in tine? De ce cand ceva care mergea foarte bine la inceput ia o intorsatura de 90 grade? De ce toate relele ti se intampla tie? Toate se observa si mi se reflecta in viata.
Cei care ma cunosc or sa ma intrebe de unde imi vin toate ideeile astea! Cred ca multe idei negative se nasc din influenta...te uiti in jur la ceilalti si apoi te uiti si la tine.. e simplu.
Am ratat frumusetea vietii fara sa stiu gustul fericirii asa cum as fi vrut eu si simt haos in locul lucrurilor bune din viata asta.
Da...este greu sa stiu ca n`am facut ceva mai mult, extraordinar, cel putin imposibilul, ca sa nu ma mai lupt cu constiinta mea..N`as putea sa ma iert pe mine pentru noroiul in care ma afund din ce in ce mai mult.
Ma rog pentru un "mai bine mai tarziu decat niciodata". Dar apoi imi musc buzele pentru ca este mult prea tarziu pentru ceea ce ar fi fost prea mult...
Nu pot da timpul inapoi... as vrea. Adesea am facut confuzie intre plans si ras, intre lacrimi si fericire.

Timpul nu`mi mai este un prieten iar inima nu stie sa ma lase in pace. Pentru picioarele reci am gasit leacul, fierbinteala cu bai de abur. Cu iubire sau fara, supravietuiesc in continuare. Sunt mii de motive care imi zambesc in fiecare zi si imi aimntesc ca am pentru ce sa traiesc. Incerc, ma straduiesc din rasputeri sa lupt, sa fac tot ce pot pentru a reusi, dar nici speranta nu mai exista cum ar fi trebuit ca sa mai simt cat de putin ceva...