Nu m`am considerat niciodata un bun orator, nici macar o persoana convingatoare. De fapt, nu cred ca m`a interesat vreodata aspectul acesta, in mod teoretic. Imi ajunge faptul ca, de cele mai multe ori, obtin ceea ce vreau, in circumstante foarte diferite. Cel mai trist este atunci cand, de fapt, nu stiu ce vreau si asta nu mi s`a mai intamplat demult, mai ales cand este vorba despre ceea ce simt. A convinge pe cineva presupune o pregatire fizica si mentala aparte. Chiar daca uneori pare ca lucrurile vin de la sine, de fapt, nu este deloc asa. Nu stiu cat de mult aplic eu regula in mod constient, dar de cele mai multe ori o aplic involuntar, pentru ca in timp am capatat o anumita dexteritate in a`i convinge pe cei din jur. Pentru a convinge pe cineva de ceva trebuie, in primul rand, sa fiu eu insami convinsa. Iar lucrul acesta nu functioneaza deloc atunci cand sunt pusa fata in fata cu incapatanarea mea, pe care nimic si nimeni nu o va face sa dispara vreodata. Chestiune de timp sau de principii! O arta imperfecta.
In ultima vreme ma confrunt din ce in ce mai des cu probleme de constiinta - promisiuni desarte din trecut sau din prezent, imi apasa sufletul si ma fac sa ma intreb ce vreau de fapt de la destinul acesta pe care il hartuiesc in fiecare zi cu imprevizibilitatea mea. Si, ca de obicei, ma simt neputincioasa in fata propriei persoane. Am mereu nevoie de confirmari, de sfaturi pe care sa nu le respect, de oameni care sa asculte fara sa judece pasiunea din inima mea! Poate a devenit foarte important sa devina mai mult decat o banala pasiune, iubirea mea pentru masini care nu stiu cat bine imi face.
Poate incerc sa va conving ca e o chestiune neimportanta, dar daca ma uit in jurul meu, nu vad altceva mai bun si mai frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu