Teoretic de ieri ar trebui sa vina primavara. De fapt nu teoretic, ci astronomic. Dupa echinoctiul de primvara suntem obisnuiti sa vedem soarele trezindu`se din sforait, floricelele zambind prin piete, copiii alergand zglobii prin locurile de joaca, masinile mai curate si mai galagioase, oamenii mai fericiti si amabili….copacii infrunzind de dragul soarelui….si uite`asa sa simtim din nou viata pulsand in fiecare secunda a zilei si in fiecare loc al naturii. Dar uite ca nu vrea….nici soarele sa spuna buna dimineata, nici florile sa zambeasca…iar de oameni, cred ca si`au pierdut de mult amabilitatea si fericirea printre cifre si rafturi de supermarket.
Desi cunosc influenta soarelui asupra organismului uman, incerc cu incapatanare sa ma opun constrangerilor. Sunt meteosensibila si cred ca toti oamenii sunt. In zilele innorate si ploioase sunt taciturna. Cei ce ma cunosc, respecta tacerea in care cad fara voie as spune, pret de ore`ntregi. Nu sunt suparata, nici trista si cu atat mai putin deprimata. Nu`mi vine sa plang, nu simt furie…nu simt nimic. Poate tocmai asta este buba…ca sunt "nesimtita".
Gandurile mi`o iau razna, privirea mi se pierde printre amintiri, ma refugiez intre imagini sfinte sufletului meu si calatoresc aiurea prin timp si spatiu. Ma privesc din afara cum radeam, cum dormeam obosita alaturi de iubire, cum ma framantam la gandul ca “poate”….cum timpul imi stergea lacrimile si estompa durerea, cum alergam desculta pe aleea din fata casei parintesti, cum beam in liniste cafeaua, si adorm de cele mai multe ori printre aceste clipe ce ma vor insoti vesnic pe parcursul vietii. Cand ma trezesc sunt deja alt om. Imi dau putere aceste clipe de tacere, de meditatie, de primavara incapatanata….dar trebuie sa recunosc ca primavara mea este vocea lui….a Gandului meu tainic si frumos care`mi hraneste sufletul si primavara….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu