Sentimentul asa cum il inteleg eu, bucuria, placerea dar si durerea fac parte dintr`un vis...e ca si cum m`as simti ca fac parte dintr`o poveste...una care nu se termina trist, in care ochii mei albastri stralucesc mai puternic ca niciodata. E ceva confuz si puternic. E ceva ce vreau mai mult, dar mai mult decat atat nu pot. E ca si cum sunt eu in continuare, dar ca si cum altcineva s`ar suprapune peste mintea mea, s`ar asterne peste gandurile mele. E mai rau ca focul. E soare. Absenta.. ei! E ploaie de vara, prea scurta, prea trecatoare. Ma arde, ma inunda si ma stinge iara. E ca un vartej. Ma ameteste. Ma face sa zambesc. Ma doare. Ma face fericita. E mai mult decat cer, mai putin decat mi`ar ajunge vreodata. E un semn de intrebare care uneori nu are punct. Imi lipseste. Este aerul tare dintr`o zi sufocanta de vara.
Este viata mea pe care prima iubire mi`o da peste cap si tot ea imi calauzeste drumul si`mi umple sufletul pana la refuz, si tot mai vrea, niciodata nu pare ca se satura. Nici macar acum. E de bine? E de rau? Cine stie? E prima mea iubire, una adevarata, una renascuta din nimic, singura care darama si dizolva ziduri impietrite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu