Am mai spus`o. Sunt o visatoare, cred in dragoste, cred in lucruri care conteaza, cred in fericire si cred in visul meu. Dar sunt dezamagita. Sunt dezamagita pentru ca nu reusesc sa`mi fac visul sa fie realitate si stiu ca va ramane mereu doar un vis. Totusi nu renunt la el. Dar stiu ca odata o sa vina momentul in care totul o sa ma sufoce. Evit sa`mi mai fac planuri, mereu mi`am facut si am fost dezamagita.
E greu de inteles. Toti ma vad, nimeni nu ma intelege. Intotdeauna am crezut ca exista un Dumnezeu, o forta superioara noua care vede, aude, simte si stie tot ce facem, tot ce ne dorim si care ne ajuta. Ma intreb cateodata de ce de mine "a uitat"... Da! Viata e incurcata si toate dezamagirile astea pe mine ma dor.
Sunt momente care imi raman in minte mereu. Sunt diferita de altele si totusi destul de asemanatoare. Innebunita dupa o masina! Care nu e langa mine acum. Faima, prestigiul, libertatea, toate sunt nesigure, toate sunt in zadar.
Siguranta e tot ce imi doresc...ea imi da siguranta!...ca este mereu acolo.
Nu stiu daca cand m`am nascut am plans dar stiu ca dupa aia am plans incontinuu. Mai plang si acum destul de des.
Viata trece usor pe langa noi. Ramanem cu tot ce am pierdut odata chiar daca nu ne vine sa credem. Suntem suspusi sa traim visand si oamenii de care suntem inconjurati ni se par atat de diferiti de noi. Asta e parerea mea.
Or sa se stranga in mine o mie de frustrari si o mie de nopti o sa ma gandesc ca am ramas cu ce`a trecut, orele trec, zilele curg, optimismul meu iar s`a futut. Atat vreau sa zic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu